Comuna Grădiștea, Brăila
Grădiștea | |
— comună — | |
Poziția geografică | |
Coordonate: 45°15′15″N 27°22′29″E / 45.25417°N 27.37472°E | |
---|---|
Țară | România |
Județ | Brăila |
SIRUTA | 43279 |
Reședință | Grădiștea |
Componență | |
Guvernare | |
- primar al comunei Grădiștea[*] | Petre Andrei[*][1][2] (PNL, ) |
Suprafață | |
- Total | 64,16 km² |
Populație (2021) | |
- Total | 2.115 locuitori |
Fus orar | UTC+2 |
Cod poștal | 817065 |
Prezență online | |
site web oficial GeoNames | |
Amplasarea în cadrul județului | |
Modifică date / text |
Grădiștea este o comună în județul Brăila, Muntenia, România, formată din satele Grădiștea (reședința), Ibrianu și Maraloiu.
Așezare
[modificare | modificare sursă]Comuna se află în nord-vestul județului, pe malul stâng al râului Buzău, la limita cu județul Buzău. Este străbătută de șoseaua națională DN22 care leagă Brăila de Râmnicu Sărat. Din acest drum se ramifică la Grădiștea șoseaua județeană DJ202A, care duce către nord spre Racovița și Salcia Tudor, unde se termină în DN23.
Demografie
[modificare | modificare sursă]Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Grădiștea se ridică la 2.115 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.308 locuitori.[3] Majoritatea locuitorilor sunt români (81,61%), cu o minoritate de romi (15,46%).[4] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,74%), iar pentru 3,03% nu se cunoaște apartenența confesională.[5]
Politică și administrație
[modificare | modificare sursă]Comuna Grădiștea este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, Petre Andrei[*] , de la Partidul Național Liberal, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[6]
Partid | Consilieri | Componența Consiliului | |||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Partidul Național Liberal | 9 | ||||||||||
Alianța pentru Unirea Românilor | 1 | ||||||||||
Partidul Social Democrat | 1 |
Istorie
[modificare | modificare sursă]Cercetările arhelogice atestă o așezare geto-dacă din perioada La Tène (sec. II - I a. Chr.) pe teritoriul actual al comunei, la 3 km sud-est de satul Grădiștea pe malul stâng al fluviului Buzău. Popina "Movila Crestată" are forma unui triunghi dreptunghic cu laturile de circa 170 m și 130 m. Pornind de la coordonatele oferite de Ptolemeu in “Geografia”, III, 8, 4, N. Hartuche a propus identificarea asezarii de la Gradistea cu antica Zusidava. Proporțiile si cantitatea materialului găsit sugerează că așezarea de la Gradiștea ocupa un loc important în rândul așezărilor geto-dace din nord-estul Munteniei, Valeriu Sîrbu considerând că Dava de la Grădiștea a fost chiar centrul economico-comercial al geților din această zonă.[7]
La sfârșitul secolului al XIX-lea, pe teritoriul comunei actuale funcționau comunele Gradiștea de Jos și Gradiștea de Sus, în plasa Gradiștea a județului Râmnicu Sărat. Comuna Gradiștea de Jos avea în componență doar satul de reședință, cu o populație de 564 de locuitori; în comună exista o biserică zidită de locuitori în 1871 și o școală mixtă cu 44 de elevi, înființată în 1887.[8] Comuna Gradiștea de Sus era formată din satele Gradiștea de Sus, Balta Albă, Gradiștea de Sus Nouă și Custura, cu o populație totală de 1592 de locuitori. În comuna Gradiștea de Sus funcționau două școli de băieți cu 150 de elevi în total — una la Balta Albă fondată în 1886 și una la Gradiștea de Sus, fondată în 1871, ambele de către stat — precum și două biserici: una din 1871 la Gradiștea de Sus, și alta din 1886 la Balta Albă.[9] Satul Maraloiu făcea pe atunci parte din comuna Câineni.[10]
În 1925, cele două comune fuseseră unite sub numele de Grădiștea, comună cu 2766 de locuitori, făcând parte din plasa Boldu a aceluiași județ, și formată din satele Băile, Gradiștea de Sus, Gradiștea de Jos și Ibrianu.[11] Satul Maraloiu fusese transferat atunci comunei Amara.[12]
În 1950, comuna Gradiștea a fost inclusă în plasa Făurei din regiunea Galați. În 1968, comuna a trecut la județul Brăila, primind și satul Maraloiu de la comuna Amara, desființată. Tot atunci, satele Grădiștea de Jos și Grădiștea de Sus au fost unite formând satul Grădiștea.[13][14]
Obiective turistice
[modificare | modificare sursă]- Casa Memorială „Fănuș Neagu”[15]
- Singurul obiectiv de pe teritoriul comunei Grădiștea inclus în lista monumentelor istorice din județul Brăila ca monument de interes local este situl arheologic de la popina „Movila Crestată” aflat pe malul stâng al Buzăului, la circa 3 km sud-est de satul Grădiștea. Situl conține o așezare aparținând culturii geto-dace, din secolele al II-lea–I î.e.n.[16]
Personalități
[modificare | modificare sursă]- Fănuș Neagu (1932-2011), nuvelist, romancier, dramaturg, memorialist, director de teatru, academician.
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central
- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central
- ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2024” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în .
- ^ „Repertoriul Arheologic Național”. ran.cimec.ro. Accesat în .
- ^ Lahovari, George Ioan (). „Gradiștea-de-Jos, com. rur.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 3. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 622.
- ^ Lahovari, George Ioan (). „Gradiștea-de-Sus, com. rur.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 3. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 622–623.
- ^ Lahovari, George Ioan (). „Maraloiul” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 234–235.
- ^ „Comuna Grădiștea în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în .
- ^ „Comuna Amara în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în .
- ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .
- ^ „Legea nr. 3/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .
- ^ Casa Memorială Fănuș Neagu din Grădiște; ghidulmuzeelor.cimec.ro
- ^ „National Archaeological Repertory”. ran.cimec.ro. Accesat în .
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Locul care inghite vieti[nefuncțională], 26 iunie 2006, Luiza Moldovan, Jurnalul Național
|
|